Dr. Ioana Bartoș

Dr. Ioana Bartoș este medic specialist în chirurgie generală, cu o experiență remarcabilă atât în domeniul profesional, cât și în cel academic. Activează în prezent în cadrul Spitalului Medicover din Cluj și doctor în științe medicale..

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în 2015, Dr. Ioana Bartoș și-a completat pregătirea ca medic rezident în cadrul Clinicii Chirurgie III, IRGH „O. Fodor” Cluj-Napoca, între 2015 și 2021. De-a lungul formării sale, a beneficiat de o bursă de studiu în 2013, la Departamentul de Pediatrie al Universității din Pecs, Ungaria, și a fost implicată, începând cu 2016, ca subinvestigator într-un studiu clinic de fază 3.

Dr. Ioana Bartoș a obținut numeroase certificări și supraspecializări, inclusiv un atestat de studii complementare în chirurgie laparoscopică avansată (Universitatea Medicală Strasbourg, 2020), chirurgie laparoscopică nivel I – tehnici de bază (2022) și un certificat de pregătire în tehnologia Da Vinci, ca asistent principal (2022). În 2023, a completat pregătirea cu un atestat de studii complementare în ultrasonografie generală.

Implicată activ în cercetare și educație medicală, Dr. Ioana Bartoș a participat la evenimente precum al 7-lea Congres Național al Societății Române de Neurochirurgie și este membră a mai multor organizații profesionale, precum Colegiul Medicilor Cluj, Societatea Română de Chirurgie și Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Trauma.

Pe lângă activitatea clinică, Dr. Ioana Bartoș a contribuit la dezvoltarea educației medicale, ocupând funcția de cadru didactic asociat și asistent universitar la Departamentul de Anatomie și Embriologie al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.