Cancer la Ficat | Boli ale Ficatului și Căilor Biliare Intrahepatice

Cancer la ficat sau cancerul hepatic reprezintă cancerul care se dezvoltă la nivelul ficatului. Cel mai frecvent tip de cancer hepatic este carcinomul hepatocelular/ hepatocarcinomul.

Exista mai mulți factori care duc la creșterea riscului unei persoane de a dezvolta cancer hepatic, cum sunt:

• Ciroza – afecțiune cronică a ficatului care presupune dezvoltarea fibrozei la nivelul țesutului hepatic, înlocuind țesutul hepatic sănătos și astfel împiedicându-l să funcționeze normal. Cele mai importante cauze de apariție a cirozei sunt reprezentate de consumul abuziv și cronic de alcool, infecția cu virusuri hepatotrope (în principal virusul hepatitei C și virusul hepatitei B);
• Hepatita virală B – boală infecțioasă a ficatului cauzată de virusul hepatic B;
• Hepatita virală C- boală infecțioasă a ficatului cauzată de virusul hepatic C;
• Consumul de alcool;
• Fumatul;
• Obezitatea și diabetul zaharat;
• Aflatoxine – substanțe toxice, considerate carcinogeni hepatici care apar princontaminarea alimentelor cu anumiți fungi;
• Hemocromatoza – boală ereditară în care fierul este absorbit într-o cantitate foarte mare în organism;
• Steatoza hepatică – reprezintă acumularea de grăsime la nivelul ficatului;
• Deficitul de alfa 1 antitripsina – afecțiune ereditară cauzată de lipsa unei proteine hepatice – alfa 1 antitripsina care blochează funcția distructivă a unor enzime, putând duce la afectare pulmonară sau hepatică;
• Porfiria cutanată – afecțiune ereditară cauzată de o tulburarea sintezei hemului (fracțiunea neproteică a hemoglobinei), caracterizată prin acumularea în țesuturi a unor substanțe intermediare ale acestei sinteze, porfirinele;
• Dieta – alimentele cu conținut crescut de grăsimi și carnea roșie;
• Substanțe chimice: arsenic, pesticide, ierbicide, clorura de vinil, tutun și produșii de ardere din țigarete etc.

Cancerul hepatic poate sa vă dea următoarele simptome și semne:

În cazul în care prezentați simptomele de mai sus, este necesar să efectuați următoarele teste și proceduri pentru stabilirea diagnosticului de cancer hepatic:
• Teste de sânge – care pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT, proteinele totale, albumina);
• Dozare marker tumoral alfa feto-proteina;
• Teste de imagistică – ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care presupune vizualizarea organelor intrabdominale;
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast;
• Radioterapia – tratament antitumoral, care folosește raze X de intensitate mare sau
alte tipuri de radiații ce sunt capabile să distrugă celulele maligne; poate fi ca în cazul chimioterapiei de doua tipuri: neoadjuvantă sau adjuvantă;
• Biopsia hepatică – manopera care presupune recoltarea unui fragment de țesut hepatic, prin introducea unui ac fin prin piele până la nivelul ficatului sub ghidaj ecografic (puncție ecoghidată percutană), care ulterior va fi analizată la microscop

În funcție de stadiul bolii, de localizarea formațiunii tumorale există mai multe opțiuni de tratament:
• Tratamentul chirurgical – care presupune îndepărtarea părții afectate din ficat;
• Transplantul hepatic – care presupune îndepărtarea ficatului bolnav și înlocuirea lui cu un ficat sănătos de la altă persoană;
• Terapia ablativă – procedura prin care celule canceroase pot fi omorâte – există mai multe tipuri de ablații: utilizând căldura, laserul, radiații (radioterapia) sau prin injectarea unui tip special de alcool direct în formațiunea tumorală;
• Chimioterapia – tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase; aceasta poate fi administrat înainte de tratamentul chirurgical (chimioterapia neoadjuvantă) cu scopul reducerii în dimensiuni a formațiunii tumorale pentru a putea fi ulterior îndepărtată chirurgical sau, poate fi administrat după tratamentul chirurgical (chimioterapie adjuvanta) cu scopul distrugerii celulelor canceroase care ar putea deja fi răspândite în organism;
• Radioterapia – tratament antitumoral, care folosește raze X de intensitate mare sau alte tipuri de radiații ce sunt capabile să distrugă celulele maligne; poate fi ca în cazul chimioterapiei de doua tipuri: neoadjuvantă sau adjuvantă;
• Radiochimioterapia – presupune combinarea chimioterapiei cu radioterapia, cu scopul creșterii eficientei acestora;
• Terapia biologică/imunoterapia – utilizează substanțe produse de organism sau sintetizate în laborator cu scopul întăririi sistemul imunitar în lupta acestuia cu cancerul.
• Embolizarea – procedura prin care sunt blocate vasele de sânge care ajung la formațiunea tumorală; aceasta metodă poate fi uneori combinată cu chimioterapia (chemoembolizare) sau cu radioterapia (readioembolizare).

Chisturile seroase hepatice, numite şi chisturi hepatice simple sau chisturi hepatice esenţiale, reprezintă mici bule formate în ficat, pline cu lichid limpede. Tot în această categorie intră și chisturile biliare. Pereţii canalelor prin care se elimină bila formează din loc în loc umflături, în care, cu timpul, ajunge să se strângă bila.

Chisturile necomplicate pot fi asimptomatice sau cu simptome nespecifice și anume,dicomfort la nivelul abdomenului superior și drept (hipocondrului drept).

Colecistita acută

Reprezintă inflamația peretelui colecistului, cea mai comun- complicație a litiazei veziculare, manifestată prin dureri intense, violente la nivelul etajului abdominal superior și drept (hipocodrului drept), împăstare locală, subicter (colorarea în galben a tegumentelor și sclerelor), prin fenomene de ocluzie dinamică (lipsa tranzitului inestinal), peritonita, care cel mai frecvent este localizată, sindrom febril/ frison.

Colecistita cronică

Presupune existența unui proces inflamator recurent (obstrucții incomplete și intermitente ale canalului cistic) al colecistului cu litiază biliară. Clinic se manifestă prin dureri la nivelul hipocondrului drept și prezența unui grad variabil de sindrom dispeptic (grețuri, vărsături, meteorism, senzație de gură amară).

• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, reprezintă metoda de elecție, care pune în evidență formațiune chistică (anecogenă)
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; este indicată atunci când diagnosticul nu este clar sau se consideră necesară evaluarea raporturilor anatomice și volumetria hepatică (în cazul chistelor gigantice, bolii polichistice)
• Teste de sânge care pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT, proteinele totale, albumina)

Tratamentul chirurgical

Dacă dimensiunile nu cresc în timp şi nu comprimă organele îmn vecine, chisturile esenţiale/ seroase pot rămâne netratate pentru tot restul vieţii. Dacă sunt mari, simptomatice (provoacă dureri etc), comprimă căile biliare sau organele din jur, dacă se rup, pot fi rezolvate prin tratament chirurgical (prin abord laparoscopic, sau clasic/ deschis – mai ales în cazul chisturilor situate în spatele ficatului posterior, unde abordul laparoscopic
este mai dificil).

Transplantul hepatic

În formele grave ale bolii polichistice hepatice, întregul ficat se umple
de chisturi, semănând cu un burete plin de găuri, singurul tratament în aceste forme extremefiind transplantul hepatic.

Chistul hidatic

Chisturile hidatice reprezintă chisturi hepatice parazitare, provocate de un vierme al ierbivorelor (Echinococcus granulosus), transmis la om de către câini. Chisturile hidatice apar ca o cavitate plină cu lichid transparent, căptuşit de o membrană albicioasă. În chisturile hidatice vechi, dar încă active, membrana din interior proliferează, umplând cavitatea cu vezicule mai mici, numite vezicule fiice. Peretele exterior al chistului hidatic este gros şi, dacă este situat la periferia ficatului, provoacă în jur o reacţie inflamatorie care în timp atrage şi lipeşte la chist organele din jur.

Chisturile necomplicate pot fi asimptomatice sau cu simptome nespecifice și anume,dicomfort la nivelul abdomenului superior și drept (hipocondrului drept).

• Ecografia abdominalămetodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, reprezintă metoda de elecție, care poate preciza numărul chisturilor, localizarea, dimensiunile, raporturile cu structurile vasculare; aspectul ecografic este de pereți chistici îngroșați, chist unilocular/ multilocular, calcifieri intrachistice/perichistice, prezența de vezicule fiice
• Tomografia computerizată (CT) realizează o serie de imagini detaliate a anumitorregiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; se indică în cazul chisturilor complexe, cu suspiciunea de fistule, în cazul suspiciunii localizărilor •extrahepatice
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast; se indică în cazul chisturilor complexe, cu suspiciunea de fistule, în cazul suspiciunii localizărilor extrahepatice
• Teste de sânge – hemoleucogramă (eozinofile crescute, hemoglobina scăzută în caz hemoragie intrachistică)

Tratament medicamentos

– reprezentat de derivații de benzimidazol , în specialalbendazol (10-15 mg/kg/zi în una sau două prize) – în cazul chistului hidatic univezicular

Tratament chirurgical

– care presupune îndepărtarea chistului pentru a prevenicomplicațiile secundare, eradicarea parazitului și prevenirea recurenței. Cea mai practicată tehnică este perichistectomia laparoscopică, atât prin abord clasic, cât și prin abord laparoscopic.

Abcesul hepatic

Abcesul hepatic reprezintă o infecție localizată la nivelul ficatului, o colecție de puroi, urmarea unei infecţii bacteriene, fungice sau parazitare.

În funcţie de agentul cauzator (bacterii, paraziţi, fungi), abcesul hepatic se poate manifestaprin:

În cazul în care prezentați simptomele de mai sus, este necesar să efectuați următoarele testeși proceduri pentru stabilirea diagnosticului de abces hepatic:

• Teste de sânge – leucocitoza cu predominanța neutrofilelor, proteina C reactivă crescuta, procalcitonină crescută, analize care, pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT); hemoculturi pozitive, dacă se recoltează în puseu febril;
•Teste de imagistică – ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care presupune vizualizarea organelor
intrabdominale, care poate evidenția prezența abcesului;
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri.
Pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast: permite localizarea exactă a abcesului, cu prezența aerului in interior, si permite descrierea raporturilor cu structurile din jur,
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc.
Pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast; este mai sensibilă în identificarea abceslor de dimensiuni mai mici.

Tratamentul depinde de tipul abcesului hepatic, de localizarea şi extinderea acestuia.
Abcesele necesită terapie antibiotică țintită pentru agentul patogen implicat.

În cele mai multe cazuri este nevoie de drenajul percutan al abcesului sub ghidaj ecografic(drenaj percutan ecoghidat). În cazul abceselor multiple, se va drena abcesul de dimensiunile cele mai mari, pentru celelalte fiind indicat tratament antibiotic.

În cazul pacienților la care drenajul este ineficient, simptomatologia persistă sau la cei cu abcese complicate (multiloculare, rupte) este indicat tratamentul chirurgical fie prin abord laparoscopic sau clasic, care poate presupune drenaj sau rezecția unei porțiuni din ficat.

Colangiocarcinomul intrahepatic reprezintă o formațiune tumorală malignă care se dezvoltăla căilor biliare situate în interiorul ficatului.
Exista mai mulți factori care pot duce la creșterea riscului unei persoane de a dezvolta cancer la nivelul căii biliare intrahepatice, cum sunt:
• Mutații genetice/modificări anormale la nivelul AND-ului celulelor;
• Malformații la nivelul căilor biliare prezente la naștere;
• Colangită sclerozantă primitivă – boală cronică progresivă de cauză necunoscută, caracterizată prin leziuni inflamatorii, fibrozante și stenozante ale căilor biliare;
• Consumul de alcool;
• Paraziți la nivelul ficatului;
• Afecțiuni hepatice cronice;
• Expunerea la substanțe toxice.

În cazul, în care prezentați simptome, acestea pot fi:
• Scăderea în greutate fără o cauză aparentă;
• Colorarea în galben a tegumentelor și albului ochiului (icter sclero-tegumentar);
• Mâncărimea pielii (prurit generalizat);
• Lipsa poftei de mâncare;
• Dureri abdominale sub coaste în partea dreapta;
• Oboseală și slăbiciune;
• Scaun deschis la culoare, alb (acolic).

Pentru stabili cu exactitate diagnosticul de colangiocarcinom intrahepatic este necesar săefectuați anumite investigații:
• Teste de sânge – care pot arăta o funcție anormală a ficatului (probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalina, gama lutamiltransferaza – GGT);
• Dozare marker tumoral serologic – CA19-9;
• Teste de imagistică: ecografie abdominală – metodă imagistică neinvazivă și
atraumatică, bazată pe ultrasunete, care poate decela dilatarea căilor biliare, loculobstrucției și exclude prezența litiazei biliare (pietre la nivelul vezicii biliare);
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a numitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast;
• Rezonanta magnetica nucleara (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast;
• Colangio-RMN – metoda imagistică metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast cu posibilitatea reconstrucției 3D a arborelui biliar
• Puncție biopsie – hepatica- manoperă pentru confirmarea diagnosticului prin care se introduce un ac fin sub ghidaj ecograf și medicul recoltează un fragment de țesut dintr-o zonă cu aspect suspect, care ulterior va fianalizată la microscop.

În funcție de stadiul bolii, de localizarea formațiunii tumorale există mai multe opțiuni detratament:
• Tratamentul chirurgical – care presupune îndepărtarea părții afectate din ficat (rezecție hepatică);
• Transplantul hepatic – care presupune îndepărtarea ficatului bolnav și înlocuirea lui cu un ficat sănătos de la altă persoană;
• Chimioterapia – tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase; aceasta poate fi administrat înainte de tratamentul chirurgical (chimioterapia neoadjuvantă) cu scopul reducerii în dimensiuni a formațiunii tumorale pentru a putea fi ulterior îndepărtată chirurgical sau, poate fi administrat după tratamentul chirurgical (chimioterapie adjuvanta) cu scopul distrugerii celulelor canceroase care ar putea deja fi răspândite în organism;
• Terapia ablativă – procedura prin care celule canceroase pot fi omorâte – există mai multe tipuri de ablații: utilizând căldura, laserul, radiații (radioterapia) sau prin injectarea unui tip special de alcool direct în formațiunea tumorală;
• Chemoembolizarea – procedura care presupune introducerea de substanțe citostatice și material embolic la nivelul formațiunii tumorale, după cateterizarea ramurilor segmentare care irigă formațiunea tumorală;
• Radioterapia – tratament antitumoral, care folosește raze X de intensitate mare sau alte tipuri de radiații ce sunt capabile să distrugă celulele maligne; poate fi ca în cazul chimioterapiei de doua tipuri: neoadjuvantă sau adjuvantă;
• Radiochimioterapia – presupune combinarea chimioterapiei cu radioterapia, cu scopul creșterii eficientei acestora;

Nu toate cancerele care afectează ficatul sunt considerate cancere ale ficatului. Cancerele careau punct de plecare în altă parte a corpului – cum este la nivelul colonului, plămânului sau sânului- care ulterior se răspândesc la nivelul ficatului se numesc cancere metastatice. Din punct de vedere medical, metastaza reprezintă ultimul stadiu în evoluția unei boli neoplazice spre deces.

În funcție de perioada în care a avut loc debutul leziunilor metastatice față de formațiunea tumorală inițială există două tipuri de metastaze hepatice: sincrone – care se dezvoltă în același timp cu formațiunea tumorală primară sau în perioada de timp următoare îndepărtării chirurgicale a acesteia din urmă sau metacrone – pot apărea într-o perioadă de timp mult mai îndelungată de la realizarea intervenției chirurgicale (de regulă după minim trei ani).

• Manifestările clinice apărute în cazul metastazele hepatice sincrone sunt de cele maimulte ori expresia formațiunii tumorale primare şi mai rar efectele generate de procesul de metastazare tumorală; creșterea în volum a ficatului (hepatomegalie) cu o suprafață nodulară;
• În cazul în care formațiunile tumorale metastatice determină sindrom de compresiune asupra structurilor din jur (respectiv asupra ductelor biliare) apare icterul tegumentar și scleral (colorația galbenă a tegumentelor şi a sclerei), decolorarea scaunelor, steatoree (grăsimi nedigerate prezente în scaun), urini hipercrome (urină închisă la culoare), prurit (mâncărimi ale pielii), infecții biliare repetate;
• Scăderea ponderală, fără o cauză aparentă;
• Influențarea profundă a stării generale;
• Lipsa poftei de mâncare (inapetență);
• Febră, transpirații;
• Greață;
• Prezența unei colecții lichidiene intraperitoneale (ascita).

Pentru stabili cu exactitate diagnosticul de metastaze hepatice este necesar să efectuațianumite investigații:
• Teste de sânge – care pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT, proteinele totale, albumina);
• Dozare marker tumoral alfa feto-proteina, CAE (antigenul carcino-embrionar) ;
• Teste de imagistică – ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care presupune vizualizarea organelor
intrabdominale; se poate utiliza și substanța de contrast;
• Ecografia intraoperatorie (US) a ficatului care reprezintă aplicarea specifică a tehnicii de ecografie pe durata operației; poate include și utilizarea agenților de contrast pentru a evidenția mai bine nodulii hepatici;
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast;
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast.

În funcție de numărul, dimensiunea, localizarea, relația cu structurile vasculare și stareaclinică pe care o aveți, există mai multe opțiuni de tratament, cum sunt tratamentul chirurgical și/ sau tratamentul oncologic
• Tratamentul chirurgical – rezecția hepatică/hepatectomia – care presupune
îndepărtarea părții din ficat unde se afla metastazele, fiind singura cu scop curativ;
• Terapia ablativă – procedura prin care celule canceroase pot fi omorâte – există mai multe tipuri de ablații: utilizând căldura, laserul, radiații (radioterapia) sau prin injectarea unui tip special de alcool direct în formațiunea tumorală;
• Chimioterapia – tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase; aceasta poate fi administrat înainte de tratamentul chirurgical (chimioterapia neoadjuvantă) cu scopul reducerii în dimensiuni a formațiunii tumorale pentru a putea fi ulterior îndepărtată chirurgical sau, poate fi administrat după tratamentul chirurgical (chimioterapie adjuvanta) cu scopul distrugerii celulelor canceroase care ar putea deja fi răspândite în organism;
• Chemoembolizarea – procedura care presupune introducerea de substanțe citostatice și material embolic la nivelul formațiunii tumorale, după cateterizarea ramurilor segmentare care irigă formațiunea tumorală;
• Radioterapia – nu este frecvent folosită în metastazele hepatice din cauza rezistenței scăzute a țesutului hepatic la acțiunea radiațiilor ionizante, iradierea prelungită putând determina apariția hepatitei radice;
• Terapia biologică/imunoterapia – utilizează substanțe produse de organism sau sintetizate în laborator cu scopul întăririi sistemul imunitar în lupta acestuia cu cancerul.

Tumorile benigne sunt tumori necanceroase, ele rămânând într-un singur loc, fără a serăspândi în alte părți ale corpului. De asemenea după ce sunt îndepărtate ele nu reapar. Chiar daca acestea, nu sunt canceroase, ele vă pot provoca simptome prin presiune asupra structurilor din jur. Tumorile hepatice benigne sunt tumori localizate la nivelul ficatului. Cele mai frecvente tipuri de tumoră hepatică benignă sunt: hemangiomul (constituită dintr-un
ghem de vase de sânge dilatate), hiperplazia focala nodulară (formată din celule hepatice normale,dar care se inmultesc haotic)și adenomul hepatic.
Deși cauza e necunoscută, există unii factori pot crește riscul apariției hemangioamelor:
• sexul – femeile au o incidență mai mare decât bărbații;
• vârsta – este diagnosticat la vârsta de 30 – 50 de ani;
• sarcina – datorită nivelul crescut de estrogen pe durata sarcina;
• terapia de înlocuire hormonală, administrată pe durata menopauzei.

În cazul hiperplaziei focale nodulare, există anumiți factori de risc care por duce la creșterea riscului de a o dezvolta:
• femei cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani;
• consumul de anticoncepționale.

Adenoamele au un risc de 5% de a se transforma într-o formațiune tumorală malignă (canceroasă), riscul fiind mai mare în cazul bărbaților decât al femeilor.

Majoritatea hemangioamelor au dimensiuni mici (sub 5 cm), fără a determina simptome,fiind cel mai des descoperite incidental în urma efectuării unor investigații imagistice. În cazul în care prezentați simptome acestea sunt determinate de hemangioame de dimensiuni mari:
• Dureri abdominal/ discomfort abdominal, sub coaste în partea dreapta (la nivelul hipocondrului drept);
• Colorarea în galben a tegumentelor și albului ochiului (icter sclero-tegumentar), în cazul compresiunii căii biliare principale;
• Sindrom dispeptic prin compresiunea stomacului;
• Anemie acută – în cazul ruperii unui hemangiom cu apariția consecutivă de sânge în interiorul cavității abdominale (hemoperitoneu)
• Prezența unei formațiuni tumorale abdominale decelată prin palpare

În cazul, hiperplaziei nodulare focale, de cele mai multe ori pacienții nu prezintă simptome.
Pot sa apară dureri abdominale sau senzație de discomfort abdominal (în cazul tumorilor de dimensiuni mari).
În cazul prezenței unui adenom majoritatea pacienților nu prezintă simptome. În cazul rupturii adenomului, puteți prezenta simptome unei sângerări in interiorul cavității abdominale (dureri abdominale intense, discomfort abdominal, febră, vărsături).

Pentru stabilirea exactă a diagnosticului de hemangiom este nevoie sa efectuați anumiteinvestigații:
• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care presupune vizualizarea tumorii care are un aspect caracteristic în cazul ficărui tip; se poate utiliza și substanța de contrast
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; este necesară mai ales în cazul pacienților care au un hemangiom/ hiperplazie nodulară focală/ adenom, de dimensiuni mari pentru a putea face diagnosticul diferențial cu tumorile maligne sau cu alte formațiuni tumorale benigne, și pentru a stabili raporturi cu structurile biliare și vasculare;
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast;
• Teste de sânge – care pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT, proteinele totale, albumina); hemoleucograma (scăderea hemoglobinei în cazul rupturii unui hemangiom).

• Tumorile hepatice benigne de dimensiuni mici, fără prezența unor simptome nu au indicație de tratament sau de intervenție chirurgicală.
• În cazul bărbaților care prezintă adenom, este indicată rezecția chirurgicală a acestuia datorită riscului de malignizare
• Tratament chirurgical:
– presupune excizia hemangiomului/hiperplaziei nodulare focale, îndepărtarea
unei porțiuni din ficat (în cazul apariției complicațiilor- sângerare,
compresiune, în cazul apariției simptomelor);
– In cazul femeilor cu adenom, daca au dimensiune de peste 5 cm au indicație să fie excizate (daca sunt sub 5 cm, sunt supravegheate clinic și imagistic).

Litiaza biliară intrahepatică reprezintă prezența de calculi la nivelul cailor biliare situate în interiorul ficatului.

​​În unele situații pacienții pot fi asimtomatici. Dacă prezentați simptome, acestea pot fi:
• Dureri abdominale/ discomfort abdominal situat sub coaste în partea dreaptă
• Febră
• Vărsături
• Colorarea în galben a tegumentelor și albului ochiului (icter sclero-tegumentar).

Pentru stabilirea exactă a diagnosticului de hemangiom este nevoie sa efectuați anumite investigații:
• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată peultrasunete, care presupune evidențierea prezenței calculilor la nivelul căilor biliare intrahepatice sau a unor abcese hepatice;
• Colangio-RMN – metoda imagistică metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza șisubstanță de contrast cu posibilitatea reconstrucției 3D a arborelui biliar (de elecție);
• Teste de sânge – care pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT, proteinele totale, albumina;
hemoleucograma- număr crescut al leucocitelor).

Tratament chirurgical- îndepărtarea unei porțiuni din ficat (rezecție hepatică)- în cazulstricturilor multiple ale căilor biliare intrahepatice sau în cazul dilatațiilor periferice ale canaliculelor biliare intrahepatice; asociată sau nu, în funcție de caz, cu o derivație bilio-digestivă.