Boli ale Stomacului și a Duodenului / Cancer la Stomac

Cancerul gastric (cancer la stomac), este cancerul care apare la nivelul stomacului, reprezentând, conform statisticilor internaționale, a treia cea mai frecventa cauza de deces prin cancer din lume.
Exista mai mulți factori care duc la creșterea riscului unei persoane de a dezvolta cancer gastric (cancer la stomac), cum sunt:

Cancerul gastric (cancer la stomac) poate sa vă dea următoarele simptome și semne:

În cazul în care prezentați simptomele de mai sus, este necesar să efectuați următoarele teste și proceduri pentru stabilirea diagnosticului de cancer la stomac (cancer gastric):

• Endoscopia superioară cu biopsie – cea mai frecventă investigație utilizată în diagnosticul cancerului gastric; presupune introducerea prin cavitatea bucala pana la nivelul stomacului, a unui tub subțire (diametrul unui pix), prevăzut cu o camera la capăt, care permite medicului examinator să vizualizeze interiorul stomacului și să recolteze un fragment de țesut din zona cu aspect suspect a stomacului, fragment care ulterior va fi analizat la microscop
• Teste de imagistică – tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast
• Teste de sânge – hemoleucograma (numărul de celule roșii, albe, trombocite, hemoglobina-proteina care transporta oxigenul) și biochimia sangvină

Pentru a determina gradul de răspândire al cancerului gastric (cancer la stomac) / stadiul bolii, este necesar să efectuați investigații suplimentare cum sunt:

• Dozarea markerilor serologici tumorali – hCG (gonadotropina corionica umană), CA-125, CAE (antigenul carcino-embrionar)
• Radiografia toracică a organelor și oaselor toracelui
• Ultrasonografia endoscopică – investigație care combină endoscopia cu ecografia, evaluând gradul de infiltrare (invazie din partea tumorii) al peretelui gastric și al organelor învecinate
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; si tomografia cu emisie de pozitroni (PET) – o metoda moderna care permite examinarea completa a corpului
• Laparoscopia diagnostică – metodă de explorare minim invazivă – printr-o incizie chirurgicală (tăietură) la nivelul peretelui abdominal se introduce în abdomen un tub (laparoscopul) care permite vizualizarea directă a organelor intraabdominale iar prin altă incizie chirurgicală se va introduce un instrument care permite recoltarea de probe (biopsie de țesut sau aspirație lichid intraabdominal)

În funcție de stadiul cancerului și starea clinică pe care o aveți, există mai multe opțiuni de tratament, cum sunt tratamentul chirurgical și/ sau tratamentul oncologic

Presupune îndepărtarea parțială (gastrectomia subtotală) sau în totalitate a stomacului (gastrectomia totală) în funcție de localizarea formațiunii tumorale, plus îndepărtarea limfoganglionilor afectați (limfadenectomie)

Tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase; aceasta poate fi administrat înainte de tratamentul chirurgical (chimioterapia neoadjuvantă) cu scopul reducerii în dimensiuni a formațiunii tumorale pentru a putea fi ulterior îndepărtată chirurgical sau, poate fi administrat după tratamentul chirurgical (chimioterapie adjuvanta) cu scopul distrugerii celulelor canceroase care ar putea deja fi răspândite în organism; de asemenea, chimioterapia, poate fi folosită ca unic tratament al cancerului gastric, în cazul stadiilor avansate, în vederea ameliorării simptomatologiei.

Tratament antitumoral, care folosește raze X de intensitate mare sau alte tipuri de radiații ce sunt capabile să distrugă celulele maligne; poate fi ca în cazul chimioterapiei de doua tipuri: neoadjuvantă sau adjuvantă

Presupune combinarea chimioterapiei cu radioterapia, cu scopul creșterii eficientei acestora.

Utilizează substanțe produse de organism sau sintetizate în laborator cu scopul întăririi sistemul imunitar în lupta acestuia cu cancerul.

Reprezintă migrarea unei porțiuni din stomac din cavitatea abdominală în cea toracică prin orificiul diafragmatic. Nu se cunosc cu exactitate cauzele herniei hiatale. În unele cazuri, în urma unor leziuni sau traumatisme țesutul muscular se poate slăbi, ceea ce duce la împingerea stomacului prin mușchiul diafragmatic.

O altă cauză poate fi presiunea intensă și repetată asupra mușchilor din jurul stomacului (prin tuse, vărsătură, dificultăți în evacuarea scaunului, ridicarea de obiecte grele). Poate de asemenea, să fie cauza unei anomalii congenitale a mușchiului diafragmatic (hernie hiatală congenitală).

Factorii care cresc riscul de a dezvolta o hernie hiatală sunt: obezitatea, fumatul și vârsta înaintată.

Există mai multe tipuri de hernii hiatale:

Majoritatea pacienților cu hernie hiatală nu prezintă simptome, sau acuză simptome minore, nespecifice. În situația în care prezentați simptome datorate unei hernii hiatale, acestea pot fi:

Pentru stabilirea exactă a diagnosticului de hernie hiatală este nevoie sa efectuați anumite investigații:

• Tranzit baritat – tip special de radiografie care presupune înghițirea unei suspensii de bariu, care va permite vizualizarea radiologică a stomacului și evidențierea ascensionării stomacului deasupra mușchiului diafragmatic
• Endoscopie digestivă superioară – presupune introducerea prin cavitatea bucala pana la nivelul stomacului, a unui tub subțire (diametrul unui pix), prevăzut cu o camera la capăt, care permite medicului examinator să vizualizeze hernierea stomacului. Se indică în situația în care simptomatologia nu este specifică și tranzitul baritat nu este concludent
• Teste de sânge – hemoleucograma (numărul de celule roșii, albe, trombocite, hemoglobina-proteina care transporta oxigenul) și biochimia sangvină

În majoritatea cazurilor de hernie hiatală nu este nevoie de tratament. În cazul în care prezentați simptome, în funcție de severitatea acestora se poate institui tratament conservator (medicamente antiacide, blocanti ai receptorilor H2 sau inhibitori de pompa de protoni – pentru a reduce producția de acid la nivelul stomacului în cazul prezenței refluxului acid).

În situația în care simptomele persistă se indică tratament chirurgical.
De asemenea, tratamentul chirurgical se indică în cazul în care prezentați, ulcerații ale mucoasei eso-gastrice, esofagită, esofag Barett (modificări precanceroase la nivelul celulelor esofagului), semne de obstrucție, strangulare sau perforație (când tratamentul chirurgical se efectuează în regim de urgență).

Tratamentul chirurgical (cura operatorie a herniei hiatale) presupune repunerea organelor herniate în cavitatea abdominală, rezecția sacului de hernie, recalibrarea orificiului diafragmatic (hiatusului esofagian) și crearea unui procedeu antireflux (fundoplicatură)

Tumorile stromale gastro-intestinale (GIST) reprezintă tumori mezenchimale ale tractului gastro-intestinal, care provin dintr-un anume tip de celule (celulele interstițiale a lui Cajal).

Simptomatologia este dată în funcție de dimensiunea și localizarea tumorii. Astfel, puteți acuza:

• Discomfort sau dureri abdominale (la nivel epigastric-regiunea superioară a abdomenului)
• Astenie (consecutivă unei anemii dată de sângerare de la nivelul tumorii)

Diagnosticul de GIST frecvent este stabilit incidental în timpul unor examinări de rutină. Investigațiile utilizate în stabilirea diagnosticului pot fi:

• Endoscopie digestivă superioară – presupune introducerea prin cavitatea bucala pana la nivelul stomacului, a unui tub subțire (diametrul unui pix), prevăzut cu o cameră la capăt, care permite medicului examinator să vizualizeze o formațiune tumorală submucoasă, care proemină în interiorul stomacului
• Ecoendoscopia – metodă care combină ecografia cu endoscopia, și permite vizualizarea formațiunii tumorale și stabilirea apartenenței sale de peretele gastric, submucos
• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini fiind preluate din diferite planuri. Este indicată dacă examinările de mai sus nu pot stabili diagnosticul (dacă nu se poate stabili de care organ aparține formațiunea tumorală)
• Analize de laborator – hemoleucogramă – care poate decela un sindrom anemic
Pentru stabiliarea diagnosticului patologic de GIST este nevoie de teste morfologice şi imunohistochimice (evidențiere proteine CD34 si CD117, mutații cKIT sau PDGFRA).

Toate GIST necesită tratament chirurgical. În funcție de localizarea și dimensiunea acestora, se poate opta pentru o rezecție limitată sau pentru îndepărtarea unei porțiuni din stomac (gastrectomie subtotală). În cazul în care tumora are o dimensiune mai mare de 10 cm, și nu poate fi rezecată (tumori avansate local sau metastatice-răspândite și la nivelul altor organe), este necesar un consult oncologic , în vederea inițierii unui tratament chimioterapic neoadjuvant (tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase, administrat înainte de tratamentul chirurgical).

Tumorile benigne sunt tumori necanceroase, ele rămânând într-un singur loc, fără a se răspândi în alte părți ale corpului. De asemenea după ce sunt îndepărtate ele nu reapar. Chiar daca acestea, nu sunt canceroase, ele vă pot provoca simptome prin presiune asupra structurilor din jur. Tumorile pre-canceroase (pre-maligne) sunt tumori benigne care conțin celulele anormale, care au potențialul de a se transforma în cancer dacă nu sunt tratate.
În contrast, tumorile maligne sunt tumori canceroase, care se dezvoltă în țesuturile din apropiere, conțin celule care se pot rupe și ajunge în sânge sau în sistemul limfatic, astfel răspândindu-se în ganglionii limfatici și alte regiuni îndepărtate ale corpului

În cazul tumorilor duodenale, de cele mai multe ori, dacă sunt de dimensiuni mici, sunt asimptomatice. Puteți prezenta simptome nespecifice cum sunt: dureri, discomfort, balonare la nivelul etajului abdominal superior. În cazul tumorilor ulcerative, puteți prezenta astenie (oboseală) dată de un sindrom anemic prin pierderea cronică sau acută de sânge.

Tumorile de dimensiuni mai mari, care sunt infiltrative-stenozante (care duc la îngustarea lumenului duodenului) pot duce la un sindrom de insuficiență evacuatorie gastrică (întârziere în evacuarea stomacului) manifestată prin vărsături alimentare, balonare, dureri, sațietate precoce.

În cazul localizării tumorii la nivelul zonei în care bila se varsă de la nivelul căii biliare principale în duoden (zona ampulară), puteți prezenta colorarea în galben a tegumentelor și albului ochiului (icter sclero-tegumentar).

• Discomfort sau dureri abdominale (la nivel epigastric-regiunea superioară a abdomenului)
• Astenie (consecutivă unei anemii dată de sângerare de la nivelul tumorii)

Pentru stabili cu exactitate diagnosticul de tumoră duodenală este necesară să efectuați anumite investigații:

• Endoscopie digestivă superioară cu biopsie – presupune introducerea prin cavitatea bucala pana la nivelul duodenului, a unui tub subțire (diametrul unui pix), prevăzut cu o camera la capăt, care permite medicului examinator să vizualizeze tumora și să recolteze un fragment de țesut din zona cu aspect suspect a duodenului, fragment ce ulterior va fi analizat la microscop
• Analize de laborator – hemoleucogramă – (care poate pune în evidență un sindrom anemic) și biochimie care poate indica o scădere a fierului (anemie feriprivă, în cazul unei sângerări cronice sau acute)

În cazul tumorilor duodenale benigne (diagnostic de certitudine prin efectuarea unei biopsii) în funcție de dimensiunea și localizarea acestora este necesar tratament chirurgical, și anume îndepărtarea unei porțiuni limitate din duoden sau duodenopancreatectomia cefalică (dacă tumora este de mari dimensiuni și localizată la nivelul porțiunii a doua a duodenului D2), intervenție care presupune îndepărtarea duodenului, a primei porțiuni din jejun, a capului pancreatic, ultima porțiune din stomac, a colecistului, ultima parte din calea biliară principală care conduce bila de la ficat la nivelul duodenului și a ganglionilor limfatici învecinați (limfadenectomie), urmată de refacerea ulterioară a continuității digestive.

În cazul tumorilor maligne duodenale, indiferent de localizare sau dimensiune este indicat tratament chirurgical, duodenopancreatectomia cefalică. În cazul imposibilității îndepărtării tumorii (invazie în structuri importante cum sunt arterele, artera hepatică, mezenterică, aortă sau în vena cava inferioară, sau în cazul răspândirii bolii și la nivelul altor oragne- metastaze) se poate crea un by-pass/ derivație digestivă (ocolirea tumorii duodenale prin crearea unei rute alternative pentru asigurarea tranzitului digestiv).

Pensa aorto-mezenterică reprezintă o formă rară de obstrucție la nivelul tubului digestiv, mai precis la nivelul porțiunii a treia a duodenului, care este comprimat datorită îngustării spațiului dintre două structuri vasculare situate la acest nivel (aortă și artera mezenterică superioară care își are originea din aortă). Această îngustare are ca și cauză principală scăderea cantitativă a țesuturilor limfatice și adipoase adiacente, ducând astfel la o scădere a unghiului dintre cele două structuri vasculare care variază între 38 și 65º. În cazul pensei aorto-mezenterice acest unghi poate fi redus până la 6º.

Simptomele sunt caracteristice unei obstrucții înalte. Astfel, puteți acuza în funcție de gradul obstrucției:

• Obstrucție ușoară sau moderată: dureri la nivelul abdomenului superior post-prandiale (dureri epigastrice), sațietate precoce.
• Obstrucție severă: greață intensă, vărsături de culoare verde (bilioase), scădere în greutate

În stabilirea diagnosticului de pensă aorto-mezenterică se pot efectua următoarele investigații:
• Radiografie abdominală pe gol – examen radiologic care poate evidenția o distensie a stomacului și dilatare a primelor porțiuni ale duodenului
• Tranzit baritat – tip special de radiografie care presupune înghițirea unei suspensii de bariu, care va evidenția o retenție prelungită a suspensiei înghițite la nivelul stomacului și primei porțiuni a duodenului, cu o evacuare lentă spre intestinul subțire
• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care permite măsurarea unghiului dintre aortă și artera mezenterică superioară și identificarea altor anomalii din vecinătate (unghi aorto-mezenteric sub 25º)
• Eco-endoscopia – metodă care combină ecografia cu endoscopia, cu ajutorul căreia, de asemenea se poate măsura unghiul aorto-mezenteric și vizualiza modificările adiacente
• Arteriografia – examen radiologic prin care se pot vizualiza structurile vasculare, prin injectarea unei substanțe de contrast (este de obicei asociată cu un tranzit baritat)
• Angio-CT/ angio-RM – metodă imagistică de ultimă generație, non-invazivă, care combină tehnologia computerizată cu angiografia, fiind folosita pentru evaluarea arterelor; poate evidenția anomalii ale artetrei mezenterice superioare
• Analize de laborator – hemoleucogramă – (poate evidenția un sindrom anemic) + biochimia care poate indica dezechilibrări ale electroliților (diselectrolitemi-valori scăzute ale potasiului, sodiului, clorului), sindrom de deshidratare (valori crescute ale creatininei serice și a ureei)

Tratament conservator
Reechilibrare hidro-electrolitică și acido-bazică, decompresie nazo-gastrică (introducerea prin nas până la nivelul stomacului a unei sonde, cu scop de evacuare a stomacului), suport nutrițional, administrare de medicamente care să stimuleze motilitatea (prokinetice).

Tratament chirurgical
Indicat în cazul sindromului ocluziv sever sau cronic, cu malnutriție și care nu mai răspunde la tratamentul conservator; presupune transpoziția anterioară a porțiunii a treia a duodenului, secționarea ligamentului suspensor al duodenului (ligamentul lui Treitz) + derotare intestinală (operația Strong); altă opțiune chirurgicală este crearea unui bypass digestiv prin care se ocolește porțiunea duodonală obstrucționată (derivație duodeno-jejunală/ gastro-jejunală).