Boli ale Intestinului Gros / Cancer de Colon

Apendicita acută reprezintă inflamația apendicelui vermiform, un segment rudimentar al intestinului gros, care are o formă tubulară, asemănător unui deget de manușă, cu lungimea de cațiva centimetri, situat în partea dreaptă și inferioară a abdomenului. Este una din cauzele cele mai frecvente de durere abdominală atât la adulți, cât și la copii.

Cauze

Apendicita se produce în urma obstrucției lumenului apendicelui (cel mai frecvent prin materii fecale, paraziți intestinali sau resturi alimentare nedigerate), care va duce la creșterea secreției de mucus și la multiplicarea bacteriilor de la acest nivel, rezultând creșterea tensiunii în pereții apendicelui. În lipsa tratament prompt, se poate produce necroza și chiar perforația apendicelui, care poate avea consecințe negative asupra sănătății pacientului.

Apendicita acută poate să vă dea următoarele simptome:

În cazul în care apar complicații, durerea se accentuează și se generalizează la nivelul întregului abdomen și crește febra (în caz de perforație si/sau peritonită).

Diagnosticul de apendicită acută se stabilește de cele mai mute ori pe baza simptomelor de mai sus si a examen ului clinic/fizic al pacientului (durere la palpare în fosa iliacă dreaptă, semne de iritație peritoneală). Pot fi necesare în unele situații, pentru a diferenția apendicita acută, de alte afecțiuni cu simptome asemanătoare, investigații paraclinice (analize de laborator, metode imagistice).

• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care poate evidenția colecții colecții în jurul cecului, sau lichid la nivelul cavității abdominale (în caz de peritonită)ș poate evidenția o pseudotumoră inflamatorie la nivelul fosei iliace drepte (plastronul apendicular); în funcție de calitatea ecografului/ experiența examinatorului se poate evidenția apendicele inflamat

• Tomografia computerizată (CT) toraco-abdominal – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast. Poate evidenția prezența apendicelui inflamat, a colecțiilor patologice pericecale sau cu altă localizare la nivelul cavității abdominale, sau a unei alte patologii intraabdominale

• Teste de sânge – hemoleucograma (leucocitoză cu neutrofilie), proteina C reactivă crescută

În majoritatea cazurilor tratamentul apendicitei acute constă în îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat, operatie care poartă denumirea de apendicectomie. Apendicectomia se poate practica prin abord laparoscopic (cel mai frecvent, în peste 90% din cazuri, când apendicele inflamat este indepartat prin intermediul unor incizii mici de câțiva mm) sau prin abord clasic, deschis, care presupune efectuarea unei incizii oblice de 4-6 cm in zona abdominala corespunzatoare localizarii apendicelui (se recomandă în cazul în care apendicita este însoțită de complicații – perforarea apendicelui cu răspândirea infecției în abdomen ,peritonită, sau formarea unui abces apendicular- o colecție purulentă în jurul apendicelui).

Diverticulii reprezintă structuri saculare, care se formează la nivelul pliurilor mucoasei colonului. Prezenta mai multor diverticului este denumita diverticuloza, iar dacă diverticulii se inflamează, apare boala numită diverticulită.
Acești diverticuli apar de cele mai multe ori datorită dietei reduse în fibre, care va cauza materii fecale reduse cantitativ și de consistență tare, fiind nevoie de o presiune crescută pentru a fi împinse, forțând și determinând proeminarea pungilor diverticulare prin peretele colonului.

Simptomatologia poate să difere, în funcție de stadiul dec evoluție al bolii: diverticulită acută necomplicată/ complicată (perforație, abces local, hemoragie), diverticulită cronică simptomatică (stenoză, fistulă). Puteți să prezentați următoarele simptome:

Diagnosticul de apendicită acută se stabilește de cele mai mute ori pe baza simptomelor de mai sus si a examen ului clinic/fizic al pacientului (durere la palpare în fosa iliacă dreaptă, semne de iritație peritoneală). Pot fi necesare în unele situații, pentru a diferenția apendicita acută, de alte afecțiuni cu simptome asemanătoare, investigații paraclinice (analize de laborator, metode imagistice).

• Examenul fizic/obiectiv – balonare (distensie abdominală), durere la palpare în partea stangă și inferioară a abdomenului (fosa iliacă stangă), palparea unei formațiuni pseudotumorale (bloc inflamator/abces); în caz de diverticulită acută prezența semnelor de iritație peritoneală generalizată

• Tușeu rectal – examinare de rutină în care medicul examinează digital regiunea anală și rectul, putând identifica o zonă de împăstare în pelvis, cu durere la acest nivel

Alegerea investigațiilor imagistice diagnostice se face în funcție de severitatea bolii diverticulare, pe baza criteriilor clinice.

• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care poate evidenția îngroșarea peretelui intestinal și/sau colecții în cavitatea abdominală

• Tomografia computerizată (CT) toraco-abdominal – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast. Poate evidenția diverticulii, precizând localizarea ș i dimensiunea acestora, prezența stenozelor, a fistulelor, a perforațiilor (extravazare de substanță de contrast în afara lumenului digestiv), hemoragii active, colecții intrabdominale (abcese, peritonită)

• Radiografie abdominală pe gol – examen radiologic care poate evidenția pneumoperitoneu (în cazul apariției unei perforații digestive)
• Fistulografie (Rx sau RMN) – examinare imagistică care permite vizualizarea unei fistule

• Teste de sânge – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast. Poate evidenția diverticulii, precizând localizarea ș i dimensiunea acestora, prezența stenozelor, a fistulelor, a perforațiilor (extravazare de substanță de contrast în afara lumenului digestiv), hemoragii active, colecții intrabdominale (abcese, peritonită)

De cele mai multe ori, diverticulita dacă este o formă ușoară, poate fi tratată cu antibiotice și o dietă lichidiană. În cazul formelor severe se poate impune un tratament chirurgical în cazul diverticulitei acute complicate.

În cazul, perforației diverticulare cu formarea de abcese în funcție de dimensiunea acestora se indică drenarea colecției (ghidat ecografic/CT sau chirurgical). În cazul abceselor > 4 cm de primă intenție se indică drenaj percutan. În caz de eșec al abordului percutan este indicată evacuarea chirurgicală a abcesului (prin laparotomie sau laparoscopie). În cazul pacienților cu peritonită purulentă sau fecaloidă se impune intervenția chirurgicală de urgență, care constă în toaleta abundentă a cavității peritoneale și operația Hartmann (îndepărtarea colonului afectat, cu refacerea sau nu a continuității digestive prin sutura capetelor colonului sau rectului fie prin sutură manuală sau mecanică). Când nu este posibilă refacerea continuității digestive, se realizează o stoma, care presupune efectuarea unei incizii la nivelul peretelui abdominal cu sutura capătului intestinului liber la acest nivel, materiile fecale fiind eliminate la exterior și colectate într-un recipient din plastic special. Stoma este temporară (până la vindecarea intestinului), refacerea continuității digestive realizându-se ulterior, în alt timp operator.

Atunci când pacientul se prezintă cu abdomen acut de tip ocluziv (stenoză inflamatorie), se impune rezecția segmentului digestiv afectat și în funcție de calitatea țesuturilor proximal și distal de zona de rezecție, se optează pentru anastomoză per primam sau operație Hartmann, urmată de repunere în tranzit la 3 luni.
În cazul, hemoragiilor diverticulare, se va indica rezecția limitată a segmentului afectat (dacă sursa de sângerare a fost diagnosticată preoperator prin endoscopie sau angio-CT).

Tumorile benigne sunt tumori necanceroase, ele rămânând într-un singur loc, fără a se răspandi în alte părți ale corpului. De asemenea după ce sunt îndepărtate ele nu reapar. Chiar daca acestea, nu sunt canceroase, ele vă pot provoca simptome prin presiune asupra structurilor din jur. Tumorile pre-canceroase (pre-maligne) sunt tumori benigne care conțin celulele anormale, care au potențialul de a se transforma în cancer dacă nu sunt tratate.
În contrast, tumorile maligne sunt tumori canceroase, care se dezvoltă în țesuturile din apropiere, conțin celule care se pot rupe și ajunge în sânge sau în sistemul limfatic, astfel răspândindu-se în ganglionii limfatici și alte regiuni îndepărtate ale corpului.

Tumorile benigne ale apendicelui cecal de cele mai multe ori sunt asimptomatice, fiind diagnosticate accidental, când sunt efectuate examinări pentru alte boli/ simptome sau incidental în cazul unei intervenții chirurgicale pentru alt diagnostic. Tumorile maligne ale apendicelui includ tumorile carcinoide, adenocarcinoamele și mucocelul apendicular:

În cazul prezenței simptomelor acestea sunt nespecifice, atât în cazul tumorilor benigne, cât și celor maligne:

• Examenul fizic/obiectiv – tumoră palpabilă la nivelul fosei iliace drepte, sensibilitate dureroasă/ discomfort la palparea în fosa iliacă dreaptă, semne de apendicită acută

În cazul în care prezentați simptomele de mai sus, este necesar să efectuați următoarele teste și proceduri pentru stabilirea diagnosticului:

• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care poate evidenția formațiunea tumorală la nivelul fosei iliace drepte

• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; pune în evidență prezența formațiunii tumorale la nivelul fosei iliace drepte, indicată atunci când ecografia abdominală nu este concludentă

• Endoscopia digestivă inferioară/colonoscopia – presupune introducerea unui tub prevăzut la capăt cu o cameră, tubul se introduce prin anus, se ascensionează în colon până la nivelul ultimei părți a intestinului subțire

• Biopsie – manoperă ce se realizează în timpul efectuării endoscopiei superioare, prin care medicul, recoltează un fragment de țesut din zona cu aspect suspect a colonului/rectului, fragment ce ulterior va fi analizat la microscop

• Laparoscopia diagnostică – metodă de explorare minim invazivă – printr-o incizie chirurgicală (tăietură) la nivelul peretelui abdominal se introduce în abdomen un tub (laparoscopul) care permite vizualizarea directă a organelor intraabdominaleș se efectuează atunci când, în cazul unui sindrom dureros de fosă iliacă dreaptă, investigațiile enumerate mai sus nu tranșează diagnosticul

• Teste de sânge – hemoleucograma (leucocitoză în caz de inflamație a apendicelui)

Tratament chirurgical:

Apendicectomie (dacă tumora este la apendice, fiind asigurate limitele oncologice).

Îndepărtarea întregului colon drept (în cazul tumorilor cu extensie la nivelul cecului sau la care nu se pot asigura margini de siguranță oncologică prin apendicectomie), cu refacerea continuității digestive, prin sutura colonului transvers cu intestinul subțire. Când nu este posibilă refacerea continuității digestive, din varii motive (stare biologica precară a pacientului, cancer avansat) se realizează o stomă, care presupune efectuarea unei incizii la nivelul peretelui abdominal cu sutura capătului intestinului liber la acest nivel, materiile fecale fiind eliminate la exterior și colectate într-un recipient din plastic special. Stoma poate fi temporară (până la vindecarea intestinului), refacerea continuității digestive realizându-se ulterior, într-un alt timp operator sau poate fi permanentă când este rezecat colonul sau rectul în totalitate ori starea pacientului nu permite reintegrarea în tranzit.

Cancerul colorectal este cancerul care afectează intestinul gros (colonul) sau rectul, având simptome asemănătoare.

Exista mai mulți factori care duc la creșterea riscului unei persoane de a dezvolta cancer de colon, cum sunt:

Cancerul colo-rectal poate să vă dea următoarele semne și simptome:

În cazul în care prezentați simptomele de mai sus, este necesar să efectuați următoarele teste și proceduri pentru stabilirea diagnosticului de cancer de colon:

• Tușeul rectal – este o examinare de rutină în care medicul examinează digital regiunea anală și rectul, putând identifica cu ușurință: sângerarea activă apărută la acest nivel, durere rectală în momentul tușeului sau o formațiune tumorală

• Teste de sânge – hemoleucograma – numărul de celule roșii, albe, trombocite, hemoglobina-proteina care transportă oxigenul și biochimia sangvină

• Testul de sângerare ocultă – prin care se identifică sângerările microscopice de cauza intestinală, testul se efectuează prin examinarea scaunul

• Endoscopia digestivă inferioară/colonoscopia – presupune introducerea unui tub prevăzut la capăt cu o cameră, tubul se introduce prin anus, se ascensionează în colon până la nivelul ultimei părți a intestinului subțire

• Biopsie – manoperă ce se realizează în timpul efectuării endoscopiei inferioare, prin care medicul, recoltează un fragment de țesut din zona cu aspect suspect a colonului/rectului, fragment ce ulterior va fi analizat la microscop

• Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast

Pentru a determina gradul de răspândire al cancerului colo-rectal/ stadiul bolii, este necesar să efectuați investigații suplimentare cum sunt:

• Dozarea markerilor serologici tumorali – CAE (antigenul carcino-embrionar)

• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care presupune vizualizarea organelor intrabdominale, indicată în cazul în care se suspicionează determinări secundare hepatice

• Radiografia toracică, a organelor și oaselor toracelui

• Tomografia computerizată (CT)

• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast

Stabilirea stadiului cancerului colo-rectal ajută la stabilirea conduitei terapeutice, a tratamentului.

Stadiul I
Cancerul de colon este localizat la nivelul stratului intern, profund (mucoasei) colonului/rectului, fără a depăși însă peretele colonului/rectului.

Stadiul II
Cancerul a invadat peretele colonului/rectului fără însă a invada ganglionii limfatici din vecinătate.

Stadiul III
Cancerul a invadat ganglionii limfatici din vecinătate, fără a invada însă alte regiuni ale corpului.

Stadiul IV
Cancerul s-a răspândit la distanță, la nivelul altul organelor – de exemplu la nivelul ficatului sau plămânilor.

În funcție de stadiul cancerului și starea clinică pe care o aveți, există mai multe opțiuni de tratament, cum sunt tratamentul endoscopic, chirurgical și/ sau tratamentul oncologic.

Apendicectomie (dacă tumora este la apendice, fiind asigurate limitele oncologice).

Dacă cancerul este localizat la nivelul unui polip de mici dimensiuni, fără a-l depăși, într-un stadiu incipient, acesta se poate rezeca în timpul efectuării colonoscopiei; în cazul polipilor de mari dimensiuni, poate fi necesară și rezecția unei părți din mucoasa colonului/rectului, manoperă denumită, rezecție endoscopică mucozală.

Numit și colectomia parțială – această procedură presupune îndepărtarea unei părți din colon care conține formațiunea tumorală și o porțiune de țesut sănătos de o parte și alta a cancerului + rezecția ganglionilor limfatici afectați (limfadenectomie). În funcție de stadiul cancerului și condițiile în care s-a efectuat intervenția (urgență sau programată) chirurgul va reface sau nu continuitatea digestivă prin sutura capetelor colonului sau rectului fie prin sutură manuală sau mecanică. Când nu este posibilă refacerea continuității digestive, din varii motive (stare biologica precară a pacientului, cancer avansat) se realizează o stoma, care presupune efectuarea unei incizii la nivelul peretelui abdominal cu sutura capătului intestinului liber la acest nivel, materiile fecale fiind eliminate la exterior și colectate într-un recipient din plastic special. Stoma poate fi temporară (până la vindecarea intestinului), refacerea continuității digestive realizându-se ulterior, într-un alt timp operator sau poate fi permanentă când este rezecat colonul sau rectul în totalitate ori starea pacientului nu permite reintegrarea în tranzit.

Tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase; aceasta poate fi administrat înainte de tratamentul chirurgical (chimioterapia neoadjuvantă) cu scopul reducerii în dimensiuni a formațiunii tumorale pentru a putea fi ulterior îndepărtată chirurgical sau, poate fi administrat după tratamentul chirurgical (chimioterapie adjuvanta) cu scopul distrugerii celulelor canceroase care ar putea deja fi răspândite în organism; de asemenea, chimioterapia, poate fi folosită ca tratament unic al cancerului colo-rectal în cazul stadiilor avansate, în vederea ameliorării simptomatologiei.

Tratament antitumoral, care folosește raze X de intensitate mare sau alte tipuri de radiații ce sunt capabile să distrugă celulele maligne; poate fi ca în cazul chimioterapiei de doua tipuri: neoadjuvantă sau adjuvantă.

Presupune combinarea chimioterapiei cu radioterapia, cu scopul creșterii eficientei acestora.

Utilizează substanțe produse de organism sau sintetizate în laborator cu scopul întăririi sistemul imunitar în lupta acestuia cu cancerul.

Boala Crohn, reprezintă o boală inflamatorie cronică care se prezintă sub forma unor leziuni ulcerative cu localizare la nivelul peretelui tractului digestiv, și care pot determina complicații de tipul fistulelor sau stenozelor (îngustare lumen intestinal). Poate afecta teoretic orice segment de la esofag pana la anus, dar cu localizare în special la nivelul ultimei porțiuni a intestinului subtire (ileita terminală) și la nivelul colonului.

În cazul în care prezentați boala Crohn puteți acuza următoarele simptome:

Pentru stabilirea diagnosticului de boală Crohn la nivelul colonului sunt necesare următoarele investigații:

• Endoscopia digestivă inferioară/colonoscopia – presupune introducerea unui tub prevăzut la capăt cu o cameră, tubul se introduce prin anus, se ascensionează în colon până la nivelul ultimei părți a intestinului subțire; reprezintă investigația de elecție, care permite evidențierea directă a mucoasei (cu aspect tipic de pietre de pavaj, zone inflamate, alternând cu zone sănătoase)

• Biopsie – manoperă ce se realizează în timpul efectuării endoscopiei inferioare, prin care medicul, recoltează un fragment de țesut din zona cu aspect suspect a colonului/rectului, fragment ce ulterior va fi analizat la microscop

• Tomografia computerizată (CT) – metodă imagistică care realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; poate evidenția extinderea afecțiunii inflamatorii la nivelul tubului digestiv (îngroșarea peretelui colonic), cu rol în diagnosticul diferențial cu rectocolita ulcero-hemoragică; de asemenea, poate pune în evidența prezența abceselor intraabdominale

• Examen coproparazitologic – examinarea materiilor fecale pentru a exclude originea altor cauze infecțioase sau parazitare

• Teste de sânge – imunologie (anticorpi specifici): pANCA (anticorpii antineutrofili citoplasmatici perinucleari), SSCAs (anticorpii anti Saccharomyces cerevisiae); hemoleucogramă (leucocitoză)

Tratamentul în boala Crohn vizează controlul inflamației, controlul deficiențelor nutriționale și ameliorarea simptomelor.

Steroizi (antiinflamatoriile cele mai des utilizate în tratamentul puseelor acute moderate sau severe), azatioprină, terapie anti-TNF.

• Eșecul tratamentului medicamentos corect condus.
• Progresia bolii, în ciuda tratamentului administrat (doze mari de corticosteroizi, anticorpi monoclonali), fără răspuns terapeutic timp de 3-6 luni.
• Ocluzie intestinală cauzată de stricturi/stenoze la nivelul colonului.
• Eșecul tratamentului medicamentos corect condus.
• Perforație intestinală acută cu peritonită generalizată sau cronică cu formarea unor fistule (entero-colice, entero-colo-vezicale), abcese sau flegmoane; în cazul abceselor intraabdominale se indică tratament antibiotic și drenaj percutanat ghidat imagistic al colecției purulente; in caz de eșec al tratamentului minim invaziv, se indică drenajul chirurgical. În cazul unei fistule ileo-colice (între intestinul subțire și colon, cel mi frecvent între intestinul și colonul sigmoidan / intestinul subțire și vezica urinară) se practică desființarea fistulei și rezecția ileo-colică și sutura orificiului fistulos restant.
• Hemoragie digestivă inferioară – cu instabilitate hemodinamică (eșecul tratamentului conservator și endoscopic); în funcție de identificarea sursei hemoragice se optează pentru rezecție colonică segmentară sau colectomie totală dacă sursa nu poate fi identificată.
• Colita fulminantă/ megacolon toxic – în cazul pacienților care nu răspund la tratamentul de terapie intensivă (agravare sub tratament, hipotensiune arterială) sau în caz de apariție a complicațiilor specifice cum este perforația iminentă; se indică rezecția în totalitate a colonului (colectomie totală) cu formarea unei stomii terminale (ileostomie terminală).

RCUH reprezintă o boală inflamatorie care afectează mucoasa colonul (intestinul gros) si rectul care devine inflamata și se ulcerează. Cel mai frecvent, inflamația este localizată la nivelul rectului, dar poate să evolueze cu afectarea colonului, ajungând în anumite situații să cuprindă întregul colon.

Pentru stabilirea diagnosticului de RCUH sunt necesare următoarele investigații:

• Endoscopia digestivă inferioară/colonoscopia – presupune introducerea unui tub prevăzut la capăt cu o cameră, tubul se introduce prin anus, se ascensionează în colon până la nivelul ultimei părți a intestinului subțire; stabilește diagnosticul, evaluează extensia bolii, fiind utilă în diagnosticul diferențial cu alte patologii benigne și maligne

• Biopsie – manoperă ce se realizează în timpul efectuării endoscopie inferioare, prin care medicul, recoltează un fragment de țesut din zona cu aspect suspect a colonului/rectului, fragment ce ulterior va fi analizat la microscop

• Tomografia computerizată (CT) – metodă imagistică care realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast; atunci când se suspicionează megacolon toxic sau complicații (perforații, peritonită)

• Ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care poate evidenția dilatarea lumenului digestiv și îngroșarea peretelui colic, colecții intraabdominale

• Examen coproparazitologic al materiilor fecale – analiza materiilor fecale – diagnostic diferențial cu alte enterocolite

• Analize de laborator – imunologie – (anticorpi specifici): pANCA (anticorpii antineutrofili citoplasmatici perinucleari)

În marea majoritate a pacienților, boala poate fi controlata prin tratament medicamentos: steroizi (antiinflamatoriile cele mai des utilizate în tratamentul puseelor acute moderate sau severe), azatioprină, terapie anti-TNF.

• Simptome/ boală care nu răspund la tratamentul conservator/ medicamentos condus corect
• Colita fulminantă/megacolon toxic
• Perforație
• Hemoragie
• Complicații extracolonice (colangită sclerozantă primară, edem nodos, artrită, patologie oftamologică) care nu remit sub tratament conservator și influențează calitatea vieții
• Suspiciune de malignitate
Există mai multe tipuri de intervenții chirurgicale ce pot fi indicate acestor pacienți:
• Proctocolectomia restaurativă cu rezervor ileal și anastomoză ileoanală – care presupune excizia completă a rectului și colonului, după care se construiește un rezervor din ultima porțiune a intestinului subțire și acest rezervor care va inlocui rectul se leagă la canalul anal
• Atunci cand pacientii prezinta o transformare canceroasă a rectocolitei ulcerohemoragice la nivelul rectului inferior sau cand muschii care controlează retenția materiilor fecale (sfincterul anal) sunt afectați, se indică proctocolectomia totală cu o ileostomie terminala definitivă